Păcatul de neiertat

Sunt câteva texte în Scriptură care vorbesc despre păcatul care nu va fi iertat.

Isus a zis: “Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” De asemenea, texte ca şi Evrei 6:4-6 şi 1 Ioan 5:16-17 vorbesc despre păcate care sunt de neiertat.

Despre păcatul împotriva Duhului Sfânt s-au formulat mai multe păreri diferite. Ierome şi Crisostom susţin că acest păcat putea fi comis numai când Cristos se afla pe pământ. Totuşi, afirmaţia lui Isus este atât de generală încât pare nejustificat ca cineva să susţină că ea s-ar referi la ceva ce se putea întâmpla numai în timpul vieţii sale. Alţii afirmă că păcatul aceste este o necredinţă care persistă până la moarte, de aceea toţi cei care mor în necredinţă au comis acest păcat. Este adevărat că toţi cei care mor în necredinţă sunt pierduţi pentru veşnicie, dar totuşi aceste versete vorbesc despre un păcat specific.

Pentru a da un răspuns cât mai bine argumentat este important să studiem contextul în care Domnul Isus face această afimaţie. O examinare mai apropiată a contextelor din Matei şi Marcu în care vobeşte Isus, arată că El vorbea ca răspuns la acuzaţia adusă de farisei că “omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor” (Matei 12:24). La momentul respectiv, Isus vindecase un om îndrăcit orb şi mut care acum putea vedea şi vorbi. Poporul era uimit şi se ducea la Isus în număr mare, iar fariseii au văzut şi ei în mod repetat demonstraţii clare ale puterii extraordinare cu care lucra Duhul Sânt prin Isus ca să redea unor oameni viaţa şi sănătatea. Fariseii, în ciuda demonstraţiilor clare de lucrare a Duhului Sfânt în faţa lor, au respins voit autoritatea şi învăţătura lui Isus şi le-au atribuit diavolului. Atunci Isus le-a spus foarte clar: “orice împărăţie dezbinată împotriva ei înseşi este pustiită, şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei înseşi nu poate dăinui.  După ce Isus dă explicaţia că “dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci împărăţia lui Dumnezeu va veni peste voi” (Matei 12:28), El pronunţă următoarea avertizare: “Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte” (Matei 12:30). Apoi face următoarea precizare “de aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” (Matei 12:31). Batjocorirea voită şi maliţioasă a lucrării pe care Duhul Sfânt o făcea prin Isus, dar pe care fariseii au atribuit-o lui Satan, nu va fi iertată.

Contextul atrage atenţia asupra faptului că Isus vobeşte despre un păcat care nu este o simplă necredinţă sau respingere a lui Cristos, ci unul care include:

1. O cunoaştere clară a cine este Cristos şi a puterii cu care lucrează Duhul Sfânt prin El
2. O respingere voită a realităţilor privitoare la Cristos despre care oponenţii lui Cristos ştiau că sunt adevărate
3. Trecerea batjocoritoare a lucrării pe care o făcea Duhul Sânt în Cristos în contul lui Satan.

În cazuri ca acestea, împietrirea inimii este atât de mare încât orice mijloc obişnuit al aducerii păcătosului la pocăinţă a fost deja respins. Oamenii resping lucrarea Duhului Sfânt atât de mult (vezi cazul fariseilor) şi inima devine atât de împietrită încât aceşti oameni nu mai sunt capabili de a auzi vocea Duhului. Când cineva s-a împotrivit Duhului Sânt aşa încât El a încetat să mai lupte cu el, atunci apare pericolul veşnic. Păcatul implică respingerea lui Cristos total şi irevocabil. Doar Dumnezeu ştie care este “punctul maxim” de împietrire. Pentru că noi nu ştim lucrul acesta, datoria noastră este să îndemnăm pe toţi oamenii de pretutindeni să se pocăiască.

Cum ar trebui să ne trăim vieţile în lumina acestor adevăruri?

1. Acest păcat de neiertat trebuie să tragă un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi.
2. Simplul fapt că există un astfel de păcat de neiertat - când Duhul Sfânt nu se mai luptă cu cineva care în mod continuu şi intenţionat îl respinge - trebuie să ne determine să ne trăim viaţa aici pe pământ cu frică şi cutremur.
3. Faptul că păcatul de neiertat implică o împietrire atât de profundă a inimii şi o totală lipsă de pocăinţă arată cât se poate de clar că cei care se tem că au comis acest păcat şi care simt în inima lor părere de rău pentru păcat, precum şi dorinţa de a-L căuta pe Dumnezeu, nu cad în categoria acelora care se fac vinovaţi de el.
4. Nici unul dintre noi nu putem şti când cineva a trecut punctul de “împietrire maximă”, doar Dumnezeu cunoaşte acel moment în viaţa unui om. Aceşti oameni sunt ca şi un uliu care la un moment dat îşi găseşte hrana pe o bucată de gheaţă ce pluteşte pe un râu, dar care se îndreaptă cu viteză înspre cascadă. Uliul se aşează liniştit pe bucata de gheaţă şi începe să mănânce, ştiind că în momentul în care se apropie de cascadă îşi va putea întinde aripile şi va zbura liniştit mai departe. Chiar înainte de cascadă îşi întinde aripile să zboare, dar acestea erau atât de îngheţate încât pentru el nu a mai existat scăpare nici în veacul de-acum, nici în cel viitor.
5. Păcatul de neiertat împotriva Duhului Sfânt trebuie să ne determine să stăm departe de orice păcat. Prin afirmaţia pe care Domnul Isus o face “orice alt păcat va fi iertat”, Domnul Isus nu dă liber la alte păcate. Orice alt păcat poate să te ducă cu viteză mai mare înspre acel păcat de neiertat.
6. Pocăieşte-te! Greşeala cea mai mare pe care o fac oamenii este să creadă că pot veni la Dumnezeu oricând doresc ei. De aceea, dacă Dumnezeu îţi vorbeşte acum, primeşte-L acum.

Notă: O parte din ideile exprimate în acest articol au fost preluate din “Teologie Sistematică” de Wayne Grudem, şi “Systematic Theology” de Louis Berkhof.

| More

17 Martie 2010