Povestea pescarilor

Era odată un grup de pescari. Aceştia locuiau lângă ape pline cu peşti. Treceau pe lângă ele în fiecare zi. Aceşti pescari se întâlneau de trei ori pe săptămână si vorbeau despre chemarea lor de a prinde peşte. Au fost construite clădiri mari, cu scaune comfortabile, aer condiţionat, geamuri termopane, care să găzduiască aceste întâlniri. Adeseori vorbeau despre multitudinea peştilor şi despre diferite strategii care să îi ajute să pescuiască. În fiecare an defineau ce înseamnă pescuitul. Toţi susţineau că pescuitul trebuie să fie sarcina principală a fiecărui pescar. Erau preocupaţi să găsească metode mai bune de pescuit. Organizau conferinţe la care erau invitaţi cei mai buni specialişti. Au început să apară şi primele organizaţii para pescăreşti. Unii pescari mai pricepuţi au scris primele manuale despre pescuit dintre care amintim următoarele titluri: “Zece metode noi de pescuit”, “Pescuitul sistematic”, “Pescuitul condus de scopuri”,  “Descoperă pescarul din tine”,  “Pescuitul redus la esenţe”, “Pescuitul adevărat”,  “Pescarii vechi şi noi”, etc. Problema e că nimeni nu pescuia.

Unii au decis să folosească chiar şi mijloacele de comunicare din lumea virtuală şi astfel au apărut primele bloguri: pescarul fără cravată..., pescuitul fără secrete, pescuitul evanghelic, etc.  Subiectele abordate au fost dintre cele mai diverse gen: peştele tradiţional vs. peştele contemporan. Nimeni nu pescuia.

Cu timpul, pescarii au ajuns să fie tot mai bine organizaţi. Astfel, au fost înfiinţate primele comunităţi pescăreşti. Pe lângă acestea, au fost construite centre mari în care oamenii erau învăţaţi să pescuiască. Ani la rand au fost oferite cursuri speciale, în care erau explicate natura peştelui, nevoia peştelui, necesitatea de a pescui. Unii pescari obţineau titluri înalte în acest domeniu, unii chiar ajungeau doctori, dar nimeni nu pescuia. Doar învăţau despre pescuit. Mulţi pescari absolvenţi au fost trimişi să pescuiască. Dintre ei, unii au răspuns provocării de a merge, dar aşa cum au învăţat de la pescarii mai mari, au preferat să fie preocupaţi de alte lucruri, dar nu de pescuit.

Totuşi, după o întâlnire în care s-a discutat depsre necesitatea de a pescui, un tânăr pescar a decis să mearga la pescuit. Următoarea zi a raportat că a prins doi peşti extraordinar de mari. A fost recompensat pentru pescuirea minunată şi în săptămânile care au urmat a fost invitat să meargă din loc in loc să vorbească despre cei doi pesti pe care i-a prins. Aşa că s-a lăsat de pescuit pentru a avea timp să meargă să vorbească despre experienţa sa de pescar autentic. Drept recompensă pentru curajul său a primit şi o funcţie importantă în consiliul de conducere a uniunii pescarilor. E adevărat că aceşti pescari se confruntau în fiecare zi cu diferite dificultăţi şi sacrificau din timpul si resurselel lor. Simţeau mirosul greu de peşte mort. Erau ridiculizaţi de oamenii de rând care râdeau de întâlnirile lor şi de faptul că erau pescari care nu pescuiau. Cât de greu trebuie să fi fost pentru aceşti pescari atunci când într-o zi cineva a sugerat că cei care nu prind peşte, nu sunt pescari autentici.

E timpul să ne trezim. Prea mulţi am pescuit prea puţin în ultimii ani. Şi rezultatele sunt vizibile: în fiecare zi mor oameni care merg în iad şi nouă nu ne pasă. Simţim mirosul greu al oamenilor pierduţi care pleacă din această lume fără să-l fi cunoscut pe Dumnezeu şi noi nu facem nimic. Trist!