Cristi Sonea

Cristi Sonea

de la Biserica Baptistă Speranţa Oradea

Zece mituri despre Speranţa (partea a II-a)

Doresc să precizez că scopul acestui articol este unul informativ. Când veți termina de citit acest articol va trebui să ştiți zece lucruri în plus despre Biserica Speranța, şi anume: că nu dansăm, nu cântăm rock, nu predicăm doar 30 de minute, nu vin doar tineri la Speranța, nu suntem perfecți, nu racolăm, nu suntem liberali, etc.

De aceea nu dorim să adăugăm comentarii inutile la ceea ce deja am spus. Cei care, totuşi, au nelămuriri cu privire la acest articol, să se simtă liberi să mă contacteze prin email sau telefon. Adresa de email şi numărul de telefon le găsiți pe pagina de contact a acestui site.

Mitul 6: Speranța este un foc de paie. Speranța este un foc, dar cu siguranță nu unul de paie. Focul de paie este un foc puternic care se aprinde repede şi se stinge foarte repede. De ce nu este Speranța un foc de paie? În primul rând, pentru că nu arde foarte puternic. După un an de existență, “focul” nu arde mult mai încet sau mult mai tare decât la început. Anul acesta am putea spune că a “ars” constant. În timpul acesta a trebuit să “suflăm” ca să ținem focul aprins. Pentru un foc de paie nu trebuie să faci aşa ceva. De asemenea, de multe ori “ne-a intrat fum în ochi” şi a trebuit să ne ştergem lacrimile. La un foc de paie nu se întâmplă asta. Şi sigur, aşa cum am spus, focul de paie se stinge foarte repede. Noi Îi mulțumim Domnului că de un an de zile, constant, încet, dar sigur, tot punem pe “foc” cu scopul de a-l face să ardă din ce în ce mai tare.

Mitul 7: Biserica Speranța e liberală Sunt unii care, probabil, mai mult din neştiință au afirmat despre biserica Speranța că este o biserică liberală. Ca să faci o asemenea afirmație trebuie să ştii ce înseamnă să fii liberal. Teologia liberală susține că Scriptura nu este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Teologii liberali consideră că autorii Scripturii nu au vorbit inspirați de Dumnezeu, ci ei doar au exprimat ceea ce au crezut şi au simțit. Deci, este biserica Speranța o biserică liberală? NICIDECUM! Noi credem “că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, este o revelație dumnezeiască către neamul omenesc, izvorul fără greş al conştiinței lui Dumnezeu.” Credem Cuvântul lui Dumnezeu, predicăm Cuvântul lui Dumnezeu şi dorim să şi împlinim Cuvântul lui Dumnezeu. Nu suntem o biserică liberală.

Mitul 8: La Speranța vin doar oameni nemultumiți Este adevărat că toți de la Speranța sunt nemulțumiți? Nu. Eu personal am văzut şi oameni mulțumiți care au venit aici pentru a pune umărul la această nouă lucrare. Cu siguranța ținta noastră nu este să atragem oamenii nemulțumți din alte locuri. Pentru că noi ştim că nemulțumiții altor locuri vor deveni în scurt timp nemulțumiții Speranței.

Mitul 9: Speranța racolează Potrivit Dex-ului, a racola înseamnă “a recruta pe cineva pentru o anumită activitate, atrăgându-l prin promisiuni, presiuni etc.” Facem asta? Nu! Gândiți-vă ce promisiuni am putea face? “Vino la noi că noi suntem…” Cum? Mai buni? Păi deja am stabilit că nu suntem perfecți (vezi mitul cinci)! De la început ne-am rugat Domnului să ne trimită oameni care să fie stâlpi în această biserică şi care să ne ajute să împlinim viziunea pe care o avem. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea şi au venit oameni speciali fără ca noi să racolăm pe cineva. Cei care şi-au exprimat dorința să vină în calitate de membri la Speranța au fost încurajați să vină aici doar dacă ştiu sigur că aici este locul potrivit pentru ei şi doar dacă aici pot să crească spiritual şi pot să Îl slujească pe Dumnezeu.

Mitul 10: Speranța este formată doar din oameni imaturi spiritual În urmă cu mai multe luni, într-o conversație pe care am avut-o cu un amic, acesta a făcut o afirmație aproape şocantă: “ştii, de fapt, la Speranța sunt doar oameni imaturi spiritual.” Un lucru care m-a surprins la amicul meu este că acesta nu venise niciodată la Speranța când a afirmat acest lucru. A făcut un fel de măsurătoare spirituală de la distanță. Ce m-a surprins şi mai mult e că absolut toți membrii şi aparținătorii bisericii Speranța, fără excepție, au fost catalogați ca fiind imaturi. Personal, eu cred că la Speranța - ca şi în oricare altă biserică - sunt diferite categorii de credincioşi, unii sunt copii în credință, alții sunt maturi, iar alții sunt tineri. Ioan ne arată că acest lucru a fost valabil şi pentru biserica primară (vezi 1 Ioan 2:12-14). Deci, la Speranța avem copilaşi în credință (aceştia într-adevăr sunt imaturi spiritual), avem tineri în credință, dar sunt şi oameni maturi. Tocmai pentru acest motiv viziunea noastră este ca toți să creştem spiritual şi să fim mai asemenea lui Isus Cristos.

| More

10 Decembrie 2009